
Un panou fotovoltaic poate trece prin cinci sau șase mâini până ajunge pe acoperișul dumneavoastră. Fiecare verigă adaugă un adaos și pierde o parte din informație: din ce fabrică vine lotul, când a fost produs, cine răspunde de garanție. La un importator direct lanțul este scurt, iar informația rămâne completă.
Nectaria Solar importă direct de la producători panouri fotovoltaice, invertoare, baterii și structuri de prindere. Le montăm la clienții noștri și le distribuim către alte firme de instalații din toată România. Mai jos vă explicăm ce înseamnă asta pentru dumneavoastră, fie că sunteți proprietar de casă, fie că sunteți instalator.
Drumul unui panou: lanțul lung și lanțul scurt
| Lanțul lung, obișnuit | Lanțul scurt, Nectaria |
|---|---|
| Producător → importator → distribuitor → revânzător → instalator → client | Producător → Nectaria (import, depozit, montaj) → client sau instalatorul partener |
| 4–5 adaosuri comerciale | Fără intermediari |
| Informația despre lot și garanție se pierde pe drum | Știm fabrica, lotul și seriile fiecărui palet |
| La o problemă, clientul trece prin toate verigile | Discutăm direct cu producătorul |
6 avantaje când cumperi de la un importator direct
1. Preț corect, fără verigi intermediare
Fiecare intermediar are nevoie de marja lui. Când marfa vine direct de la fabrică, la container, adaosurile intermediare dispar. De aceea putem vinde echipamente de top la prețuri decente, atât clienților finali, cât și instalatorilor.
2. Trasabilitate pe fiecare palet
Știm de unde vine fiecare lot, când a fost produs și ce serii conține. Contează la recepție, la garanție și la orice reclamație. Un produs fără istoric clar este un produs pentru care nimeni nu-și asumă răspunderea.
3. Garanție recunoscută și relație directă cu producătorul
Garanția unui panou sau a unui invertor valorează cât firma care o onorează. Pentru că lucrăm direct cu producătorii, o problemă de service nu se pierde într-un lanț de revânzători. Știm cui să scriem și știm cum să urmărim rezolvarea.
4. Știm ultimele noutăți din domeniu
Relația directă cu fabricile ne arată din timp ce generații noi de panouri apar, ce se schimbă în fișele tehnice, ce modele ies din producție și unde apar probleme. Nu aflăm din anunțuri, aflăm de la sursă. Astfel recomandăm produse actuale, nu stocuri rămase în urmă.
5. Stoc real în România
Avem marfa în depozitul nostru din Alba Iulia: panouri, invertoare, baterii și structuri. Puteți ridica imediat sau vă livrăm paletizat în toată țara, iar lucrările noastre încep fără să așteptăm luni de zile după un container.
6. Componente care funcționează împreună
Pentru că importăm toate componentele principale ale sistemului, panou, invertor, baterie și structură, le alegem să fie compatibile între ele. Nu combinăm la întâmplare ce se găsește mai ieftin la un moment dat.
Partea despre care nu se vorbește: loturile refuzate
Fiind în contact direct cu producătorii și cu marii distribuitori din Europa, vedem și ofertele care nu ajung în cataloage. Pe piață circulă loturi de panouri și echipamente la prețuri foarte mici, de exemplu:
- loturi declasate sau refuzate la recepție de alți cumpărători, din cauza unor defecte sau neconformități;
- stocuri vechi, stocate ani de zile în condiții necunoscute;
- produse vândute pe canale pe care producătorul nu le recunoaște, pentru care garanția nu mai este clară.
Unele dintre aceste loturi se cumpără și se revând în România, iar pe hârtie arată ca orice alt panou. Noi le cunoaștem și le evităm, chiar dacă sunt reduse la preț. Am putea câștiga mai mult pe fiecare palet, dar am face-o în detrimentul calității, iar diferența ar plăti-o clientul peste câțiva ani, în producție pierdută și în drumuri la service. Despre cât costă de fapt echipamentele ieftine am scris în articolul Ieftin la montaj, scump la service.
Cum alegem mărcile pe care le importăm
- Vechime pe piețe pretențioase. Alegem produse care se vând de ani de zile pe piețe foarte exigente, ca Germania și Franța, unde instalatorii și clienții nu iartă problemele de calitate.
- Service real. Contează cât de repede răspunde producătorul la o solicitare, nu doar ce scrie în certificatul de garanție.
- Rezultate verificabile. Panourile AIKO și LONGi pe care le folosim sunt ale celor două mărci cu panouri de serie de 25% eficiență aflate împreună pe locul 1 mondial în clasamentul TaiyangNews. Vindem și panouri DMEGC și Gokin, alese după aceleași criterii. Pentru invertoare și baterii suntem distribuitor oficial Hinen și importăm direct.
- Experiența noastră. Montăm noi înșine ce vindem. Dacă un produs ne dă probleme la lucrările noastre, nu îl mai vindem nici instalatorilor.
Ce înseamnă asta pentru clientul final
Primiți același echipament de top pe care îl folosim în proiectele noastre industriale, montat de o echipă atestată ANRE, cu o firmă care răspunde direct pentru tot sistemul. Un sistem rezidențial de 3–12 kW îl montăm într-o singură zi.
Ce înseamnă asta pentru instalatori
Firmele de instalații care cumpără de la noi primesc aceleași produse pe care le montăm și noi, din stocul din Alba Iulia, cu trei niveluri de preț: Standard, PRO și Partener. Prețurile actuale fără TVA sunt afișate în bara de sus a site-ului, la „Firme și instalatori”. Vă ajutăm cu compatibilitatea componentelor și cu documentația tehnică.
Cum recunoașteți un importator direct
- Are stoc fizic într-un depozit pe care îl puteți vizita.
- Vă poate spune ce model exact, ce lot și ce serii primiți.
- Știe să vă explice cine onorează garanția și cum se face o reclamație.
- Poate livra cantități mari, la palet sau la container.
- Cunoaște fișele tehnice în detaliu și vă poate recomanda generația potrivită pentru proiectul dumneavoastră.
Vreți un sistem montat la cheie sau sunteți instalator și căutați un furnizor stabil? Sunați-ne la 0723 172 359, scrieți-ne pe WhatsApp sau vedeți sistemele cu montaj și panourile pe stoc.
